Thursday, July 18, 2013

Creaţii arhitecturale din Câmpulung Muscel .Expoziţie omagială „Arhitectura Berechet“






"La Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România (UAR) - Bucureşti, a fost vernisată  marţi, 16 iulie, expoziţia de fotografie „Arhitectura Berechet în viziune Berechet. Creaţii din Câmpulung Muscel“. Expoziţia dedicată celui care a fost arhitect-şef al Patriarhiei Române între 1930 şi 1963 este deschisă publicului până pe 30 iulie.
Arhitecţi, oameni de cultură, oficialităţi, precum şi membrii familiei arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet au participat la vernisajul expoziţiei de fotografie şi au avut posibilitatea să admire capodoperele arhitecturale realizate pe parcursul a 35 de ani. „Expoziţia prezintă o serie de lucrări din cele circa 80 realizate de arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet în oraşul său natal, Câmpulung Muscel, între 1925 şi 1960. Sunt prezentate mai multe edificii publice, precum sediul primăriei, fostul sediu al prefecturii din Câmpulung Muscel, teatrul-cinematograf Jinga, şcolile primare nr. 1 şi nr. 6, fostul ateneu cultural al oraşului - actualul sediu al protoieriei şi, nu în ultimul rând, Mausoleul Eroilor de pe muntele Mateiaş, dedicat celor căzuţi pentru patrie în Primul Război Mondial. La toate acestea se adaugă o serie de restaurări, începând cu Mănăstirea Negru Vodă, apoi, una dintre cele mai vechi case ale oraşului, Vila Ştefănescu, actualmente sediul muzeului de etnografie şi folclor, şi case particulare precum Vila Anastase situată în vecinătatea primăriei“, ne-a spus Ştefan Ionescu-Berechet, preşedintele Asociaţiei „Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet“.
Despre personalitatea lui Dimitrie Ionescu-Berechet, precum şi despre aspecte referitoare la viaţa şi metodele sale de lucru au vorbit nepotul arhitectului, Ştefan Ionescu-Berechet, Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, şi persoane care l-au cunoscut personal. „Am avut onoarea să-l cunosc pe arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet în momente care nu erau dintre cele mai facile. În anii aceia am fost domiciliat forţat, împreună cu familia mea, la Câmpulung Muscel. Tatăl meu a fost coleg cu Dimitrie Ionescu-Berechet, întrucât făcea parte dintre angajaţii civili ai Patriarhiei Române salvaţi într-un fel de rigorile vremii, pentru un timp, de Patriarhul de atunci. Pot să spun că Ionescu-Berechet este unul dintre acei arhitecţi care au marcat epoca şi care a avut şansa ca, şi după ce comunismul s-a instalat în România, să se poată manifesta sub acoperişul Bisericii Ortodoxe Române şi să nu-şi schimbe stilul care-l făcuse deja cunoscut. Consider că arhitecţi precum Dimitrie Ionescu-Berechet ar trebui să constituie obiectul de studiu al unei catedre speciale la facultăţile de arhitectură. Cred că, începând cu stilul brâncovenesc şi continuând cu marii arhitecţi, am putea crea un curent nou în arhitectura tânără care să nu ţină cont doar de modelele lumii actuale, ci să aducă în modernitate stilul românesc“, a declarat Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Expoziţia face parte dintr-un proiect menit să readucă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg activitatea unuia dintre marii creatori din spaţiul arhitecturii româneşti, Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969). Arhitect-şef al Patriarhiei Române între 1930 şi 1963, el este autorul a numeroase lucrări de arhitectură bisericească şi civilă, în ţară şi în străinătate. Expoziţia  „Arhitectura Berechet în viziune Berechet. Creaţii din Câmpulung Muscel“ este organizată de Asociaţia „Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet“, în colaborare cu UAR, prin Uniunea Arhitecţilor Bucureşti - filiala sector 3, şi în parteneriat cu Fundaţia „Arhitect design“."

sursa:  http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/expozitie-omagiala-arhitectura-berechet