"Arhitectura cu A" -articol scris de Constantin Hostiuc

"Două camere potrivit de spaţioase ale Centrului de Cultură Arhitecturală adăpostesc, în Bucureşti, expoziţia „Arhitectura Berechet”*. Un gest de onoare, recuperator – deşi cu greu rezişti a nu te gândi la alte numeroase „evenimente” de mult mai trâmbiţat răsunet, destinate unor „creatori contemporani” cărora, altădată, nu le-ar fi fost îngăduit nici a purta planşeta mestrului Dimitrie Ionescu Berechet. Ajunge oricărui amator de arhitectură să-şi arunce câteva clipe ochii pe materialul ilustrativ expus pentru a realiza calitatea imensă a operelor ilustrului „strămoş”. Şi aceasta în ciuda a ceea ce multora le place să numească „vechimea” acestora, opinenţii subînţelegând, prin menţionata calificare „ironică”, o oarecare condescendenţă: lucrările „de atunci” n-ar fi, chipurile, în pas cu timpurile noi.
Previzibilă judecata acestei „posterităţi drepte” – după cum se ştie, „cine se scuză, se acuză”. E relaxant şi nederanjant, şi pentru arhitecţi, şi pentru critici, şi pentru oamenii de cultură, să „înregistreze” datarea acestei expresii arhitecturale, încadrarea ei în falanga „arhitecturii naţionale”, să-i noteze valoarea istorică, documentară, eventual artistic-pitorească... şi, cu aceste argumente, să o treacă la index. Aşa cum se aşează o fişă în dosar sau un borcănel de murături pe raft - la păstrare.
O astfel de „clasare” trădează însă o indiferenţă destul de vinovată, care spune ceva nu tocmai plăcut auzului despre suficienţa cu care ne tratăm frânturile de moştenire intelectuală pe care le mai avem. Ar fi de dorit, probabil, ca mai întâi două-trei staruri ale arhitecturii mondiale să observe aceste opere, să le constate exemplaritatea şi excepţionalul şi poate, abia atunci, să ne trezească interesul uriaş pe care ar trebui să îl avem faţă de acest patrimoniu; sau un an de emisiuni tv care să pătrundă efectiv valoarea, şarmul şi misterul acestor zidiri, făcându-le citibile tuturor spectatorilor, dezirabile;  altfel, drumul către „consumul cronologic” le este asigurat.
Totodată, „oameni de (la) oraş” fiind, cu greu ne acceptăm comoditatea şi ca limitare: casele ne-ar plăcea, la drept vorbind, dar locuindu-le ne-am plasa cumva într-o zonă retro de care ne lepădăm cu un zor vrednic de ţeluri mai înalte. Pseudo-explicaţie care ne auto-linişteşte: fie că exploatăm penthouse-ul nostru de fiţe, apartamentul de 8 camere cu aere (condiţionate) sau vreun căsoi cu mult aur şi multă marmură, făcută de „dom’ maistru spaniolu’”... la ce ne-ar mai trebui arhitectură, şi încă de model vechi?
Ori, la modul onest, orice privitor cu luare-aminte al arhitecturii prezentate ar trebui să se cutremure numai la gândul că edificii „rotunde” ca acelea din expoziţie existau acum 7-8 decenii, adăpostind ceea ce cu un termen generic am putea numi „vieţi obişnuite”, pe când confortul real şi calitatea unei „locuinţe” de azi abia dacă ating pragul unei dependinţe de altădată.  Mai mult, locurile comune care se ştiu despre arhitectura neo-românească nu par nici ele să ajute: este un stil al dezvoltării arhitecturii tradiţionale, care are „ca sursă de inspiraţie” casa rurală de deal-munte, foloseşte elemente decorative de sorginte brâncovenească pe care le dispune pe faţadele clădirilor, utilizează foişorul sau prispa ca elemente „funcţionale” şi particulare. De puţine ori se remarcă felul în care materialele se îmbină, în naturalitatea lor; ori felul în care (vezi cazurile Mincu, Ghica-Budeşti, G.M. Cantacuzino, Antonescu, Cerchez) decorul sculptat continuă vizibil spiritul casei - în liniştire sau în sinuozitate pronunţată; abia dacă este discutată implantarea casei în spaţiul dat, aşezarea caselor „construind” de regulă dinamici savante ale parcelelor pe care le ocupa. Şi iarăşi din păcate, toate acestea abia dacă pot fi prinse de căte fotografii – nu doar omul lipseşte, ceea ce văduveşte casa de însuşi sensul ei fundamental, dar cu greu citim în imagini direcţionalitatea unei case, intimitatea ei, locul ei tăinuit sau „de ceremonie”, aproape cu neputinţă de captat lumina ei, efluviile ei cuprinzătoare.
Adevărat, lumea pe atunci era mai largă, timpul trăirii mai molcom.  Dar modul în care arhitectul fixează casa faţă de drumul de circulaţie, cum statorniceşte soclul înalt al clădirii, cum orientează pridvorul funcţie de soare şi de vânt, cum şi în ce material lasă să fie rânduite treptele şi contratreptele unei scări, cum permite să se citească, în anumite ceasuri ale zilei, micile sculpturi-armorii; cum, la interior, găseşte locul potrivit al sobei de cahle sau deschide o fereastră spre vest, cum face trecerea dintr-un spaţiu în altul sub veghea luminii generoase sau difuze...toate acestea sunt detaliile intime absolut necesare marii arhitecturi „umane”. Cei doar 20-30 de cm cu care înălţimea camerelor era mai mare permiteau să intre acolo „un aer mai înalt”; o uşă grandioasă în faţa căreia te aflai impunea respect, o masă masivă în centrul unei odăi aducea aminte de „clipele sfinte” ale ritualului sărbătoresc al dejunului. Este o arhitectură a coloanei verticale, a privitului în ochi, a orizontului care îşi iese din chingi, în sensul bun, în fiecare clipă - o arhitectură care se umple de om. Pătrunzând într-un astfel de spaţiu, într-un astfel de loc, simţi foarte precis măsura lucrurilor spre care trebuie să urci, sensul în care trebuie să creşti. Vila Dragomirescu (1938) respiră acest aer al „celor de sus”, reuşit exerciţiu de virtuozitate aplicată şi gust pentru tectonic – fila de arcade a pridvorului transformă  volumul compact în refugiu sensibil, deschis, în vreme ce scara de acces este împodobită cu  o „friză decorativă vegetală” ce umanizează şi ea spaţiul, îndulcindu-l. Înapoia suprafeţelor vizibile se simte o tensiune ascunsă, blândă şi specială a interiorului, anunţată de portalurile generoase de gust romanic. Viaţa dincolo de domnia burţii şi a tavanului plat se naşte numai aici, în acest fel de case care, grijite de arhitect, capătă prin truda lui fără rest aura palatului, aerul vertical al bisericii, păstrându-şi aura locului. A locui cu adevărat presupune/obligă la comunicarea cu geniul pământului, ascuns în fiecare (a)casă în care creşte omul...
Să nu ne amăgim nici faţă de celelalte edificii – arhitectura de azi a birourilor, a marilor magazine, a turnurilor e numai utilitară, tot aşa cum poziţia unui arhitect în „Top 300” este dătătoare de garanţii materiale, din fericire cu neputinţă asimilabile „Meritului Cultural pentru Culte” sau „Ordinului Coroana României”, cu care a fost răsplătit marele înaintaş.  După cum uriaşă este diferenţa dintre felul de a gândi şi crea arhitectura „altădată” (vezi exemplara concepere şi punere în operă a Primăriei Câmpulung), arhitectul urmând aproape dogmatic spiritul primului desen definit, spre deosebire de gândirea „slabă”, actuală, care foloseşte scuza „adaptării”. Şi această coerenţă şi onestitate faţă de sine este de regăsit în toate volumele şi scriiturile nete ale sutelor de clădiri zidite oriunde fără rabat, fie că ele s-au numit Vila Anastase, Biserica Caşin din Bucureşti sau Mausoleul de pe Muntele Mateiaş: gesturi de putere şi voinţă profesională, zidiri sub zodia generosului şi a meseriei trăite ca vocaţie. Despre această normalitate superioară uitată, profund umană, vorbesc „casele” lui Berechet.
*Arhitectura Berechet în viziune Berechet, Creaţii de la Câmpulung Muscel, expoziţie organizată de Asociaţia Arhitect Dimitrie Ionescu Berechet şi Centrul de Cultură Arhitecturală UAR din Bucureşti
“Dumnezeu stă în detalii”.
Mies van der Rohe"

hoSTIUcARTA.ro: Arhitectura cu A

http://www.puterea.ro/special/hostiucartaro-arhitectura-cu-a-75871.html

Constantin Hostiuc | 2013-07-25 21:01 

“Arhitectura Berechet în viziune Berechet”- Trinitas TV

http://trinitastv.ro/stiri-video/arhitectura-berechet-in-viziune-berechet-28164

Creaţii arhitecturale din Câmpulung Muscel .Expoziţie omagială „Arhitectura Berechet“

"La Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România (UAR) - Bucureşti, a fost vernisată  marţi, 16 iulie, expoziţia de fotografie „Arhitectura Berechet în viziune Berechet. Creaţii din Câmpulung Muscel“. Expoziţia dedicată celui care a fost arhitect-şef al Patriarhiei Române între 1930 şi 1963 este deschisă publicului până pe 30 iulie.
Arhitecţi, oameni de cultură, oficialităţi, precum şi membrii familiei arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet au participat la vernisajul expoziţiei de fotografie şi au avut posibilitatea să admire capodoperele arhitecturale realizate pe parcursul a 35 de ani. „Expoziţia prezintă o serie de lucrări din cele circa 80 realizate de arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet în oraşul său natal, Câmpulung Muscel, între 1925 şi 1960. Sunt prezentate mai multe edificii publice, precum sediul primăriei, fostul sediu al prefecturii din Câmpulung Muscel, teatrul-cinematograf Jinga, şcolile primare nr. 1 şi nr. 6, fostul ateneu cultural al oraşului - actualul sediu al protoieriei şi, nu în ultimul rând, Mausoleul Eroilor de pe muntele Mateiaş, dedicat celor căzuţi pentru patrie în Primul Război Mondial. La toate acestea se adaugă o serie de restaurări, începând cu Mănăstirea Negru Vodă, apoi, una dintre cele mai vechi case ale oraşului, Vila Ştefănescu, actualmente sediul muzeului de etnografie şi folclor, şi case particulare precum Vila Anastase situată în vecinătatea primăriei“, ne-a spus Ştefan Ionescu-Berechet, preşedintele Asociaţiei „Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet“.
Despre personalitatea lui Dimitrie Ionescu-Berechet, precum şi despre aspecte referitoare la viaţa şi metodele sale de lucru au vorbit nepotul arhitectului, Ştefan Ionescu-Berechet, Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, şi persoane care l-au cunoscut personal. „Am avut onoarea să-l cunosc pe arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet în momente care nu erau dintre cele mai facile. În anii aceia am fost domiciliat forţat, împreună cu familia mea, la Câmpulung Muscel. Tatăl meu a fost coleg cu Dimitrie Ionescu-Berechet, întrucât făcea parte dintre angajaţii civili ai Patriarhiei Române salvaţi într-un fel de rigorile vremii, pentru un timp, de Patriarhul de atunci. Pot să spun că Ionescu-Berechet este unul dintre acei arhitecţi care au marcat epoca şi care a avut şansa ca, şi după ce comunismul s-a instalat în România, să se poată manifesta sub acoperişul Bisericii Ortodoxe Române şi să nu-şi schimbe stilul care-l făcuse deja cunoscut. Consider că arhitecţi precum Dimitrie Ionescu-Berechet ar trebui să constituie obiectul de studiu al unei catedre speciale la facultăţile de arhitectură. Cred că, începând cu stilul brâncovenesc şi continuând cu marii arhitecţi, am putea crea un curent nou în arhitectura tânără care să nu ţină cont doar de modelele lumii actuale, ci să aducă în modernitate stilul românesc“, a declarat Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Expoziţia face parte dintr-un proiect menit să readucă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg activitatea unuia dintre marii creatori din spaţiul arhitecturii româneşti, Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969). Arhitect-şef al Patriarhiei Române între 1930 şi 1963, el este autorul a numeroase lucrări de arhitectură bisericească şi civilă, în ţară şi în străinătate. Expoziţia  „Arhitectura Berechet în viziune Berechet. Creaţii din Câmpulung Muscel“ este organizată de Asociaţia „Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet“, în colaborare cu UAR, prin Uniunea Arhitecţilor Bucureşti - filiala sector 3, şi în parteneriat cu Fundaţia „Arhitect design“."

sursa:  http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/expozitie-omagiala-arhitectura-berechet

Prezentarea emisiunii Tv din data de 4 iulie

Ora de veghe  4 iulie 2013
"Joia Excelenţelor. Dimitrie Ionescu Berechet, arhitectul a 100 de biserici

Îl evoc azi pe Dimitrie Ionescu Berechet (1896-1969), fost arhitect şef al Patriarhiei, cu nepotul său, Ştefan Ionescu Berechet. Un portofoliu absolut impresionant, de peste 400 de proiecte de arhitectură religioasă şi laică, printre care se numără Biserica Parcul Domeniilor (Caşin) şi Căminul şi paraclisul românesc de la Ierusalim. Vă aştept la Naşul TV, de la ora 19.00."

sursa:  https://www.facebook.com/oradeveghe?fref=ts

Va invitam la expozitie!

Asociaţia Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România, prin Uniunea Arhitecţilor Bucureşti, filiala sector 3 şi în parteneriat cu Fundaţia Arhitext design, organizează expoziţia de fotografie intitulată Arhitectura Berechet în viziune Berechet. Creaţii din Câmpulung-Muscel, ce se va desfăşura la Centrul de Cultură Arhitecturală UAR, Bucureşti, str. Jean Louis Calderon, nr. 48, în perioada 16-30 iulie 2013.

Expoziţia are un caracter omagial şi face parte din proiectul Arhitectura Berechet în viziune Berechet, proiect menit să readucă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg activitatea unuia dintre marii creatori din spaţiul arhitecturii româneşti, Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969). Arhitect şef al Patriarhiei Române între 1930-1963, el este autorul a numeroase lucrări de arhitectură bisericească şi civilă, în ţară şi în străinătate, dintre care un loc de frunte îl ocupă biserica Parcul Domeniilor (Caşin) din Bucureşti, Căminul şi biserica românească de la Ierusalim, Mausoleul eroilor de pe muntele Mateiaş sau Primăria din Câmpulung-Muscel.

Expoziţia prezintă o parte din cele circa 80 de edificii publice, locuinţe particulare, monumente comemorative şi funerare, proiectate sau amenajate de arhitectul Berechet în oraşul său natal Câmpulung-Muscel, între anii 1925-1960.
Nucleul actualei expoziţii îl constituie cele circa 140 de fotografii, purtând semnătura soţilor Cristina şi Ştefan Ionescu-Berechet, un cuplu deja sudat pe tărâmul artei fotografice, ce au fost prezentate la prima expoziţie din cadrul proiectului nostru, expoziţie care a avut loc la Galeria Arta din Câmpulung-Muscel, între 7 septembrie şi 15 noiembrie 2012 şi care s-a bucurat de un real succes. Nucleul originar a fost îmbogăţit printr-o serie de completări şi nuanţări, constând în fotografii de epocă şi de reproduceri ale unor planşe inedite purtând semnătura arhitectului Berechet, documentaţie provenind din arhiva Ştefan Ionescu-Berechet.

Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi 16 iulie 2013, ora 17.00.

Parteneri media: 7 seri, 24 fun, Arhitext, Artline. ro, Art Act Magazine, B365.ro, Calendar Evenimente, Dacicool.ro, Igloo, Onlinegallery.ro, Radio France International, Radio Trinitas, Roarthitect.ro, Trinitas TV, Web Cultura.

Relaţii suplimentare:
Ştefan Ionescu-Berechet, preşedintele Asociaţiei Arhitect Dimitrie Ionescu Berechet
E-mail: asociatiaarhitectberechet@yahoo.ro; stefanberechet@yahoo.com
Tel: 0745.37.09.32

Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969) Arhitectul care a proiectat peste 100 de biserici

În seara zilei de 1 iulie 1969, în apartamentul său din Bucureşti, trecea la cele veşnice, după o scurtă, dar grea suferinţă, arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet, arhitect-şef al Patriarhiei Române timp de mai bine de trei decenii (1930-1963). Transmiţând familiei condoleanţele sale, vrednicul de pomenire patriarh Justinian sublinia faptul că activitatea îndelungată a arhitectului Berechet ca „arhitect-şef al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Patriarhiei Române, în care a dovedit rară competenţă, ales gust artistic şi cald ataşament faţă de Biserica Ortodoxă Română, i-a atras întreaga preţuire şi afecţiune a ierarhilor şi slujitorilor Bisericii noastre“.
Majoritatea lucrărilor de arhitectură executate în Biserica Ortodoxă Română între 1930 şi 1969 poartă direct sau indirect amprenta lui Dimitrie Ionescu-Berechet. Portofoliul său conţine peste 400 de proiecte şi impresionează prin diversitate, calitate şi cantitate.
 A proiectat peste 100 de biserici noi, dintre care pomenim doar câteva: Biserica şi Căminul românesc de la Ierusalim, bisericile Parcul Domeniilor (Caşin) şi „Sfânta Vineri“ Nouă (Titulescu) din Bucureşti, catedrala din Hunedoara ori bisericile mănăstirilor Maglavit, Vladimireşti şi Ciorogârla. Ca membru activ în Direcţia Monumentelor Istorice, a lucrat la restaurarea şi amenajarea a numeroase biserici şi incinte mănăstireşti cu valoare de monument istoric, precum Schitul Maicilor din Bucureşti, mănăstirile Plumbuita, Văcăreşti, Hurezi, Cernica, Căldăruşani, Dealu, Sinaia, Viforâta, Bistriţa-Neamţ şi Negru-Vodă (Câmpulung-Muscel). A executat lucrări de amenajare la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti şi a proiectat-o pe cea din Dragoslavele, la care se adaugă numeroase case de odihnă ale preoţilor (Techirghiol, Durău, Cheia etc.), sedii de protoierii, case parohiale, clopotniţe şi chiar pisanii.
Un aspect important al creaţiei arhitectului Berechet îl constituie proiectele sale de sculptură şi feronerie bisericească. Pot fi citate aici câteva veritabile capodopere ale artei bisericeşti contemporane, precum: tâmplele bisericilor „Sfântul Elefterie“ şi Parcul Domeniilor din Bucureşti, cea a paraclisului Mănăstirii Antim sau a Mănăstirii Dealu; mobilierul Reşedinţei patriarhale din Bucureşti, al Bibliotecii Sf. Sinod de la Mănăstirea Antim, al catedralelor din Bucureşti şi Iaşi; baldachinul Sf. Calinic de la Cernica; lespedea funerară a Sf. Mitropolit Grigorie Dascălul de la Mănăstirea Căldăruşani; candelabrul catedralei din Cluj. La toate acestea se adaugă numeroase troiţe, monumente funerare ori modele decorative pentru odăjdii, candele, ferecături de Evangheliare, vase sfinte şi calendare bisericeşti. În calitatea sa de membru fondator al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, a fost cooptat în numeroase recepţii şi examene de pictură bisericească.
Arhitectul Berechet a fost extrem de activ şi în domeniul arhitecturii civile, proiectând numeroase edificii publice (Primăria din Câmpulung-Muscel, Mausoleul de la Mateiaş, Teatrul din Bacău, Liceul de fete şi Şcoala nr. 1 din Câmpulung-Muscel etc.) şi locuinţe particulare (hoteluri, blocuri, vile sau case). Numai în oraşul său natal, Câmpulung-Muscel, de care l-a legat o dragoste profundă, Dimitrie Ionescu-Berechet a proiectat un număr de circa 80 de lucrări.
Prolifica şi valoroasa sa activitate a fost recunoscută încă din timpul vieţii, printr-o serie de distincţii şi decoraţii acordate: premiul Salonului oficial de arhitectură din 1928, Ordinul Sf. Mormânt Ortodox primit de la patriarhul Damian al Ierusalimului în 1930, Meritul cultural pentru culte (1941) şi Coroana României în grad de ofiţer (1947). Chiar şi în 1957 Statul Român i-a recunoscut meritele incontestabile, acordându-i o pensie personală de merit, distincţie de care se bucurau doar câţiva arhitecţi români de mare prestigiu.
„Nu am făcut din serviciul meu un simplu oficiu salarial, afirma el însuşi, ci prin priceperea şi râvna mea, am căutat să fac din el un loc de slujire a Domnului şi a aşezării Sale“. Arhitectul Berechet a fost un om al Bisericii în sensul deplin al cuvântului, nu doar prin profesia sa, ci şi prin aşezarea sa interioară. Arhitectul de mare talent, profesionistul desăvârşit, a fost dublat de un mare caracter, de omul credincios, smerit şi elegant, care avea mereu câte o vorbă bună pentru semenii săi. Şi despre care toţi cei ce l-au cunoscut de-a lungul vremii nu aveau decât cuvinte de laudă şi de admiraţie. Înţelegem mai bine dragostea arhitectului Berechet faţă de Dumnezeu şi Biserica Sa, dacă avem în vedere faptul că el provenea dintr-o familie evlavioasă din Câmpulung-Muscel, având în ascendenţa sa o seamă de slujitori ai altarului şi ctitori de biserici. De la bunicul său patern, „zugravul Ion Gârniţă“, un pictor bisericesc activ în Câmpulung şi judeţul Muscel în prima jumătate a sec. al XIX-lea, a moştenit arhitectul Berechet talentul său artistic, valorificat într-un mod magistral pe tărâmul arhitecturii bisericeşti.
De la adormirea sa, au trecut aproape patru decenii şi jumătate. Pecetea talentului său creator a rămas însă întipărită în piatră, iar memoria sufletului său nobil înscrisă în conştiinţele celor ce l-au cunoscut. Pentru ca această memorie să nu se piardă, pentru ca numele şi opera sa să fie cunoscute şi în viitor, urmaşii săi au înfiinţat o asociaţie intitulată chiar „Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet“, ce-şi propune să deruleze în principal o serie de proiecte în domeniul arhitecturii bisericeşti şi civile, menite să popularizeze biografia şi creaţia acestui devotat şi talentat slujitor al Bisericii şi al ţării noastre.

Asist. dr. Ştefan Ionescu-Berechet

Luni, 1 iulie 2013 

 http://ziarullumina.ro/memoriam/arhitectul-care-proiectat-peste-100-de-biserici