Arhitectură brâncovenească musceleană, expoziţie dedicată arhitectului D.I.Berechet

         Muzeul Municipal Câmpulung Muscel si Asociaţia Arhitect D. Ionescu-Berechet au organizat expoziţia temporară Arhitectură brâncovenească musceleană, expoziţie dedicată arhitectului D.I.Berechet şi desfăşurată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. Vernisajul a avut loc joi 25 septembrie 2014, ora 18.00, la Secția de Istorie a Muzeului Câmpulung Muscel, din str. Negru Vodă nr.119.
Evenimentul şi-a dorit să readucă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg activitatea unuia dintre marii creatori din spaţiul arhitecturii româneşti, D. I. Berechet (1896-1969). Au fost prezentate în fotografii, o parte din edificiile publice şi locuinţele particulare, proiectate sau amenajate de arhitectul Berechet în oraşul său natal, Câmpulung Muscel.
Fotografiile au fost realizate de Cristina si Stefan Ionescu Berechet.

Inregistrarea vernisajului poate fi vazuta accesand acest link:
https://www.youtube.com/watch?list=UU7gU01bU8dD5GISESUKsiZw&v=ZgDOIH7DIaE

 

Foto: Daniela Benea

Retrospectiva: "Oraşul şi hrisoavele sale de piatră: de la Negru Vodă la Crucea Jurământului"

     Asociaţia Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpulung Muscel şi cu sprijinul Editurii Ars Docendi Universitatea din Bucureşti, au organizat  evenimentul intitulat Oraşul şi hrisoavele sale de piatră: de la Negru Vodă la Crucea Jurământului, care s-a  desfăşurat joi 4 septembrie, ora 17.00, în Sala mare şi în holul Primăriei Câmpulung Muscel. Evenimentul  a cuprins o masă rotundă (moderator Ştefan Ionescu-Berechet, invitat special arh. Dan D. Ionescu) şi vernisajul unei expoziţii de fotografie (Cristina şi Ştefan Ionescu-Berechet). 

Manifestarea menită să prefaţeze împlinirea anul viitor a 800 de ani de la prima atestare a oraşului, potrivit tradiţiei,si-a propus  să readucă în atenţia publicului larg importante momente şi monumente din bogata istorie a Câmpulungului medieval şi modern.

 

Foto: Daniela Benea

Scotocind prin sertarul cu amintiri...

 Am luat cu răbdare la rând negativele foto rămase de la bunicul meu, arhitectul Berechet. Doar 10% aveau un corespondent în pozele developate. Restul surprize, surprize  la tot pasul. Figuri, case în construcţie, biserici şi mânăstiri, monumente din România, Orientul apropiat sau Occident, grupuri sau locuri pitoreşti ce nu au mai fost probabil admirate din ziua în care fuseseră importalizate pe pelicula fotografică. M-a impresionat în mod deosebit chipul lui nenea Nae, fratele bunicului meu, în postura de ofiţer în faţa regimentului său dispus pe un deal în vecinătatea unei bisericuţe, în timpul Primului Război Mondial. O lume întreagă şi un şir nenumărat de oameni se reîntorceau parcă la viaţă, venind de foarte de departe ... din Ţara Amintirilor. Iată câteva mărturii palpabile despre această aventură minunată ... 

Sertarul cu amintiri este plin de fotografii. Ne propunem sa realizam una sau mai multe expozitii, unul sau mai multe albume, prin care sa fie aduse la lumina si sa fie facute publice aceste minunatii. Pentru realizarea acestui deziderat avem nevoie de un suport financiar consistent si suntem recunoscatori fata de oricine se ofera sa ne sponsorizeze, cu o suma cat de mica. 
Pentru detalii, ne puteti contacta la tel: 0745370932 ( Stefan Ionescu Berechet) sau ne puteti scrie pe adresa Asociatiei: asociatiaarhitectberechet@yahoo.ro

 

prieteni si rude

 de prin calatorii

 Maica Mare

de pe front, Nenea Nae

Arhiva foto "Costica Axinte"

"O impresionantă colecţie de fotografii româneşti de epocă a luat drumul digitalizării

Puţini dintre noi am auzit de Costică Acsinte, care, în timpul Primului Război Mondial, a mers pe front ca fotograf oficial de război. Pilot de formaţie, Acsinte s-a născut în 1897, în satul Perieţi, din judeţul Ialomiţa, iar odată revenit de pe front şi-a deschis la Slobozia un atelier foto, „Foto Splendid C. Acsinte“. În urma morţii sale (1984), a rămas o impresionantă colecţie de peste 5.000 de negative de sticlă şi câteva sute de imagini imprimate pe hârtie, pe care de curând Cezar Popescu, avocat convertit în fotograf, a început să le digitalizeze."

“Oricine voia o fotografie, venea la studioul lui Acsinte,” spune Cezar Popescu, al cărui tată a lucrat în trecut ca fotograf, alături de fiul lui Costică Acsinte, acesta din urmă fiind, cel mai probabil, singurul fotograf profesionist din ţară, în primele două decenii de după război. Astfel, a luat naştere o amplă colecţie de portrete, din care Popescu a reuşit, fără nicio susţinere instituţionalizată, să digitalizeze o parte. Imaginile, care au căpătat cu trecerea timpului valoare antropologică, s-au aflat mult timp în colecţia unui mic muzeu local, care a cumpărat negativele de la familia Acsinte, unde fuseseră ţinute în cufere de lemn deschise, făcând cu ochiul chiar şi animalelor din ogradă, arată un articol din Time. Cezar Popescu a reuşit în cele din urmă să convingă conducerea muzeului să-i permită digitalizarea acestora, atâta vreme cât suportul fizic pe care se află aceste imagini se degradează văzând cu ochii. Cele mai multe dintre fotografii nu conţin detalii despre data, locul sau protagoniştii pe care îi imortalizează, însă chiar şi în ciuda acestui lucru, fotografiile reconstruiesc o lume care vorbeşte de la sine. Mai jos, vă invităm să călătoriţi înapoi în timp prin fotografiile lui Costică Acsinte. Aici puteţi găsi arhiva imaginilor deja digitalizate de Cezar Popescu."

 http://www.flickr.com/photos/costicaacsinte/11256141334/in/photostream/

 

 

sursa:  http://totb.ro/

Marie Montard

 
"Je cherche à partager un univers où je me sens bien, où les laideurs du quotidiens (Béton, panneaux, voitures) font place à un autre monde possible." Marie Montard

"Ma passion pour la pierre date de ma plus tendre enfance. D'un père artiste peintre et d'une mère férue d'architecture ancienne, j'ai eu la chance de sillonner la France et une partie de l'Europe à une époque où le tourisme était encore embryonnaire. Ce fut l'occasion pour moi de découvrir les merveilles que les anciens nous avaient léguées et qu'on nomme aujourd'hui le patrimoine. 

  Très tôt, j'ai été éblouie par l'harmonie et la simplicité des bâtisses rencontrées et cette passion sans cesse renouvelée par la vue du moindre pont roman, de la moindre fontaine, a été confirmée par deux expériences : des fouilles archéologiques à St Père Sous Vézelay et mon déménagement dans une bergerie en haute Provence, où je suis restée cinq ans....."M.M

http://www.mariemontard.com/ABOUTMM.html
http://mariemontard.com/BLOG/

„HAIDE, BRE!”

" Ca să fii celnic trebuia să ai o fălcare: oameni, oi, capre, cai, măgari. Dacă oamenii se adunau prea mulţi, începeau să-şi dea cu stîngu-n dreptul. Atunci o parte dintre ei „o roiau”. În secolul al XI-lea, Kekaumenos consemnează cuvîntul celnic şi îl traduce prin stratygos, adică bărbatul care conduce soldaţii în luptă. Etimologia cuvîntului este slavă, celo înseamnă frunte, celnicul fiind mai mult decît un simplu fruntaş. Echivala şi cu scuteris (ecuyer), titlul desemnînd o autoritate militară. La grămosteni celnicul se numea chihăia. Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea, au existat adevăraţi celnici. Rolul pretindea să fii pentru ai tăi conducător, judecător, vindecător, preot, translator... Cînd cineva vroia să ştie cît de important era un celnic întreba: are fălcare mare? Cum ai întreba astăzi un om: are mulţi subordonaţi? Memoria familiei Celea păstrează următoarea istorioară. Lala Yioryi, Papu, cum I se spunea, a fost abordat de nişte inşi care făceau propagandă pro-germană, că Hitler e aşa, că e aşa şi pe dincolo. Şi Papu, ca să-i aducă la o altă măsură a lucrurilor, îi întreabă: Dar Hitler ăsta are cîte oi? La un moment dat am făcut arborele genealogic al familiei Celea. Am lucrat cu Gina şi Nicolae un an întreg şi a rezultat un cearceaf. Opt generaţii, sute de inşi răspîndiţi în nenumărate ţări din trei continente... De fiecare nume atîrna un ciorchine de istorioare: cu cine s-a căsătorit, unde s-a dus, ce i s-a întîmplat. În locul de unde începea să funcţioneze memoria neamului, la rădăcina rădăcinilor, se afla un personaj cu rol fondator, o femeie. Prenumele i s-a pierdut, i se spunea ţal Celea, adică cea a lui Celea, apelativ de nevastă. A rămas doar o frîntură de poveste. După moartea bărbatului ei a fost prima care a putut să spună „hai!”. Avea încăpăţînarea berbecului bătrîn şi un orgoliu de împărăteasă. Cei care nu au acceptat să se lase conduşi de o celnicoane au plecat. Ceilalţi au învăţat să păşească după o fustă: vara, sus în munte, iarna, pe cîmpiile de lîngă mare. Veniţi să vedeţi fălcarea celnicoanei, strigau locuitorii comunelor prin care treceau. Oamenii frumoşi în haine noi şi animalele multe dădeau un spectacol tulburător. Iar ea călca pintenog, înaintea lor, cu opincile roşii cu gurgui înalt. Repetînd an de an cuvintele şi gesturile bărbatului mort, întărindu-le chiar cu demenţa leoaicei lăuze, şi-a ridicat fălcarea deasupra tuturor. Două sute de cai şi tot atîţia măgari a trimis într-un an lui Ali Paşa din Ianina. Un dar regesc pe care a putut să-l facă, iar Paşa a înţeles mesajul ei: eu am să-ţi dau, aşa precum se vede, şi tu, în schimb, dă pace la ai mei. Oamenii celnicoanei erau scutiţi de plata capitaţiei. Cînd drumul le trecea peste Vardar, animalele traversau podul fără nici o taxă, urmate de oameni şi de calabalîc. Ordinea o hotăra numai ea, celnicoanea, acum treci tu, şi tu, şi tu, şi tu... Iar capii familiilor încuviinţau şi ziceau: amin, moi, ţal Celea! Adică: aşa să fie, cum zici tu! Ţal Celea a trîntit după ea poarta unei epoci de aur. Au urmat vremuri grele pentru ai săi. Fiii i-au fost măcelăriţi la moartea lui Ali Paşa. Doar unul a putut cu greu să scape. Sărac şi singur, călare pe un măgar şchiop, el a ajuns bogat şi renumit. I se spunea Celea Perifimos, adică Celea cel Mîndru. Se mai ştie despre el că îşi adăpa calul cu vin. Acum, după două sute de ani, formula de încuviinţare rostită la trecerea peste Vardar a devenit pentru urmaşii celnicoanei o glumă, un fel de „bine, bine, facem cum vrei tu.”

 Textul aparţine autoarei Irina Nicolau, face parte din volumul „HAIDE, BRE!” şi poate fi accesat şi descărcat gratuit de pe site-ul Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne de la următoarea adresă: http://www.proiectavdhela.ro/pdf/irina_nicolau_haide_bre.pdf

text cules de Ioana Iancu.

Ateliere pentru copii

Va astept la cursurile individuale de desen sau pictura. Locurile libere sunt:
- miercuri, de la 9.30 la 11 sau de la 16.00 la 17.30.
-vineri, 9.30 la 11 ( copii peste 11 ani)

Pentru desen, creioanele colorate sunt din partea casei.
O sedinta costa 30 de ron.
Zona: Gara de Nord- Muzeul Militar- Berzei
 
Tel. 0740 23 56 36 Cristina Ionescu Berechet- artist plastic